Totul intr -un singur site

00,00 lei

Niciun produs în coș.

Reducere!

APICOL12GAMMA – “Mierea albastră”

48,00 lei 39,90 lei

Apicol Science – APICOL12GAMMA – “Mierea albastră” Organismul are două mecanisme foarte importante, care îl ajută să-și refacă ceea ce numim SĂNĂTATE: -Procesele de regenerare celulară; -Procesele de eliminare celulară selectivă; Una din cele mai mari enigme este cum putem echilibra aceste două procese aparent opuse. Mai exact, cum putem stimula organismul să se regenereze atunci când trebuie, dar și să elimine ceea ce nu îi este necesar și chiar periculos, cum ar fi celulele îmbătrânite sau celulele care au suferit mutații, inclusiv maligne? Deși, în virtutea unor teorii mai vechi, poate părea greu de crezut, tot mai multe studii arată că unele ingrediente ar putea stimula, și simultan, regla procesele de regenerare și cele de eliminare. Regenerarea indusă de unele substanțe active ar putea avea efect în protecția contra radiațiilor electromagnetice  (1) sau contra substanțelor chimice (2) dăunătoare. De multe ori, aceleași substanțe pot mobiliza intens resurse imunitare, endocrine  (3) sau chiar psihice (4) , ale pacientului, în lupta cu bolile cronice. La rândul său, stimularea proceselor de eliminare este foarte importantă în contextul mutațiilor celulare, din diferite cauze. Unele substanțe active inhibă creșterea unor celule mutante (5) , împiedicând proliferarea lor. Aceasta, în timp ce alte principii active sunt implicate în procesele de moarte programată (6) , urmată de eliminare a celulelor cu potențial malign. Pe ansamblu, ingredientele active din mierea albastră au, conform EFSA, următoarele acțiuni fiziologice: -Susțin apărarea naturală a organismului, susțin rezistența organismului. -Tonice pentru susținerea capacităților fizice și mentale, în caz de slăbiciune, epuizare și oboseală. -Suport în situații de recuperare, refacere, convalescență. -Contribuie la activitatea adaptogenă. -Au un rol antioxidant protejând celulele și țesuturile de deteriorările oxidative. Despre miere albastră: Apicol12Gamma este un produs apicol format din 12 ingrediente, cu un rol benefic în ceea ce privește îmbunătățirea tonusului și a vitalițății organismului. Modul în care poate fi susținut și protejat organismul în fața factorilor externi agresivi este intens studiat. De asemenea, se caută soluții de susținere a corpului în lupta acestuia cu bolile cronice sau aflate în faze avansate. Există produse naturale ce au demonstrat un uimitor efect de protecție contra factorilor chimici și contra radiațiilor electromagnetice dăunătoare. Și, de multe ori, aceleași substanțe mobilizează intens resurse imunitare, endocrine sau chiar psihice, ale pacientului, în lupta cu bolile cronice. De ce miere ALBASTRĂ? Pentru că acest produs cu totul inovator conține mai multe extracte concentrate de plante. Două dintre ele: extractul de spirulină și uleiul esențial de mușețel – au în mod natural culoarea albastră. PIGMENTUL ALBASTRU din spirulina este foarte important deoarece acționează, între altele, la nivelul măduvei spinării: stimulând producerea de elemente figurate (globule albe, trombocite, globule roșii). Tot la nivelul măduvei spinării sunt produs așa-numitele celule stem adulte, implicate în toate procesele de refacere a organismului. Beneficii miere albastră: menținerea structurii și funcționării normale a măduvei spinării menținerea sănătății celulare și distrugerea selectivă a celulelor care au suferit mutații susținerea fizică și emoțională în cazul tratamentelor invazive, a perioadelor de stres intens Ingrediente: Miere polifloră (bio): 90,39%; Lăptișor de matcă crud: 7%; extracte apoase 1:10 din Brusture (Arctium lappa): 1% și Mușețel (Matricaria chamomilla): 1%; Spirulină (Arthrospira platensis), extract hidro salin, cu min. 25% ficocianină: 0,2%; Ginseng-siberian (Eleutherococcus senticosus), rădăcină, extract apos cu min. 0,8% eleutherozide, uscat: 0,1%; Armurariu (Silybum marianum), fructe, extract hidroalcoolic 40-50:1 (maltodextrină), uscat, cu 80% silimarină: 0,1(%); Ginseng-coreean (Panax ginseng), rădăcină, extract hidroalcoolic 4:1 (maltodextrină), uscat, cu 4% ginsenozide: 0,05(%); Astragalus (Astragalus membranace- us), rădăcină, extract hidroalcoolic 20/1 cu min. 50% polizaharide: 0,05(%); Arbore-de- tămâie (Boswellia serrata), concentrat de extract emul-sifiat micelar în polisorbat 20, cu min. 12% acid boswelic: 0,01(%); Mușețel (Matricaria chamo-milla), ulei esențial 0,06(%); Serlai/Salvie-dulce (Salvia sclarea), ulei esențial: 0,02(%); Salvie (Salvia officinalis), ulei esențial 0,02(%). Mod de utilizare miere albastră: Câte 1-2 lingurițe, de 2 ori pe zi. Prezentare: Recipient de sticlă de 200ml. Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului: Notificare nr.: AA12714/19.06.2019 Valori nutriționale la 100/grame: valoare energetică calorii: 336; glucide totale: 79,8; lipide totale: 0,25; proteine: 0,38. Atenționări: A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma de preferință înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. Produsul este un supliment apicol și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. Precauții și contraindicații: Alergie la produsele apicole și la oricare dintre componentele produsului, intoleranță la fructoză. Studii Științifice: Biliproteina numită Ficocianină MODULEAZĂ răspunsul imediat la IRADIERE : un studiu pilot; K.G. Ivanova et al; Mutation Research 2010. „Ficocianina: un potențial medicament pentru TRATAMENTUL CANCERULUI ”, articol științific, L. Jiang et. al., Journal of Cancer, 2017 Efectul NEFROPROTECTOR al lăptișorului de matcă și al mierii contra INTOXICAȚIEI sub-cronice cu cisplatină – studiu de medicină experimentală; Abdelazim I. et al.; Cytotechnology, 2015 REZISTENȚA LA INSULINĂ – efectul tratamentului de lungă durată cu lăptișor de matcă.; Nomura M. et al.; Journal of the Pharmaceutical Society of Japan, 2007 Acetatul de incensol, o componentă din tămâie, determină PSIHOACTIVITATEA prin activarea canalelor TRPV3 în CREIER; Arieh Moussaieff et al.; FASEB J. 2008 „Efectul inhibitor al ficocianinei din Spirulina platensis asupra creșterii celulelor K562, în LEUCEMIE ”, articol științific, L. Yufeng et. al., Journal of Applied Phycology, 2000 „Polizaharidele din Astragalus induc apoptoza celulelor CARCINOMULUI HEPATOCELULAR uman prin scăderea expresiei lui Notch1”, studiu științific, W. Huang, W. Liao, R. Sun, International Journal of Molecular Medicine, 2016      

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „APICOL12GAMMA – “Mierea albastră””

Adresa ta de email nu va fi publicată.